Sunteţi căsătoriţi sau doar trăiţi împreună? Cum se comportă creierul în cele două cazuri

Un studiu realizat la Universitatea Virginia a produs rezultate care i-au luat prin surprindere pe cercetători: creierul funcţionează diferit la oamenii căsătoriţi comparativ cu cei implicaţi într-o relaţie de coabitare nerecunoscută oficial.

Studiul a fost efectuat cu ajutorul rezonanţei magnetice funcţionale (fMRI), pe cupluri heterosexuale căsătorite sau care trăiau în concubinaj, precum şi pe cupluri homosexuale, dintre care jumătate afirmau că se consideră căsătorite, în ciuda lipsei unor forme legale.

• Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS
• Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”

Observaţiile au arătat că anumite părţi ale creierului reacţionau mai slab la stres atunci când persoana investigată se găsea împreună cu cineva cu care se considera căsătorită.

Rezultatele au fost neaşteptate, cercetătorul Jim Coan, psiholog la Universitatea  Virginia, declarându-se el însuşi surprins de ele. Concluziile au fost prezentate în cadrul întrunirii Society for Personality and Social Psychology, la Austin, SUA.

Într-un studiu anterior, publicat în 2006, Coan descoperise că, atunci când erau ameninţate cu administrarea unui şoc electric slab, femeile căsătorite prezentau un răspuns cerebral mai slab atunci când îşi ţineau de mână soţul, decât atunci când erau ţinute de mână de o persoană străină sau de nimeni. Efectul putea fi observat la nivelul hipotalamusului, o arie cerebrală care controlează unele dintre răspunsurile creierului la stres, inclusiv creşterea tensiunii arteriale. 

Rezultatele explicau, parţial,  de ce căsătoria este asociată cu multe beneficii pentru sănătate. Dar la studiu participaseră doar 16 subiecţi, cu toţii fiind femei căsătorite. Cercetătorii au considerat necesar să repete experimentele, pentru a valida rezultatele.

În acest nou studiu, ei au şi extins, totodată, aria cercetării, obţinând rezultate surprinzătoare.

De data aceasta, au studiat nu numai cupluri căsătorite, ci şi cupluri care coabitau şi, ca un element esenţial pentru comparaţie, au reuşit să recruteze şi 26 de cupluri homosexuale pentru a participa la experimente.

În statul american Virginia, unde locuiau participanţii, nu este permisă căsătoria între persoane de acelaşi sex, astfel încât niciunul dintre cuplurile homosexuale nu era legat prin căsătorie. Totuşi, în cazul a jumătate dintre aceste cupluri, cei doi parteneri  se considerau căsătoriţi unul cu celălalt şi se descriau ca atare prietenilor, rudelor şi cunoştinţelor. În cazul celorlalte cupluri homosexuale, partenerii spuneau doar că „trăiesc împreună”.

Toate cuplurile au fost supuse aceleiaşi proceduri experimentale: unul dintre parteneri se găsea în interiorul  scanerului de rezonanţă magnetică funcţională, de unde  putea vedea pe un ecran indicii care semnalau o potenţială ameninţare – un şoc electric la gleznă. Unele indicii semnalau o şansă de 20% de a primi şocul, altele – o şansă de 0%. Când apărea semnalul ce indica faptul că putea surveni un şoc electric, organismul prezenta o anumită reacţie de stres, generată de teamă.

În cursul procedurii, voluntarii fie îşi ţineau de mână partenerul de viaţă, fie ţineau de mână o persoană oarecare, fie nu ţineau pe nimeni de mână. 

Şi de această dată, scanarea a indicat diferenţe în funcţionarea creierului la nivelul hipotalamusului: la cuplurile căsătorite, hipotalamusul persoanei ameninţate de şocul electric „se liniştea” (prezenta un răspuns mai slab ce indica stresul) atunci când persoana îşi ţinea de mână partenerul, faţă de cazul când ţinea de mână un străin sau pe nimeni.

Surprinzător, efectul s-a manifestat la fel şi la cuplurile de persoane de acelaşi sex în care partenerii se considerau căsătoriţi, deşi, din punct de vedere legal, situaţia lor era aceeaşi ca şi a cuplurilor homosexuale care se descriau doar ca trăind împreună. 

„Există un efect de reglare puternic şi previzibil la cuplurile căsătorite şi niciun fel de efect reglator la cuplurile care coabitează”, afirmă Coan.

Analizând corelaţia dintre acest efect, durata relaţiei şi satisfacţia în cadrul relaţiei, principala diferenţă observată este legată de modul în care persoanele însele îşi văd relaţia. 

„Când cuplurile de persoane de acelaşi sex spun «doar trăim împreună», înseamnă că nu s-au angajat cu adevărat; înseamnă că, în mod explicit, încă menţii o mică distanţă emoţională. Nu te-ai legat complet. Cred  că asta e de ajuns pentru a semnala creierului că nu poţi să te laşi în seama partenerului pentru a te ajuta să suporţi stresul”, explică Coan.

Cu alte cuvinte, studiul sugerează că persoanele care păstrează o rezervă în ceea ce priveşte angajarea completă în relaţie nu au încredere deplină în partenerul lor, când e vorba să se bazeze pe el.

Coan spune că şi coabitarea are avantajele ei, fie măcar acela că e mai ieftin pentru doi adulţi să locuiască împreună decât separat (cu toate că şi această situaţie are părţile ei bune). Dar, în ceea ce priveşte avantajele emoţionale, e nevoie de mai mult de atât, spune cercetătorul.

Totuşi, aşa cum a arătat studiul cuplurilor homosexuale, avantajele căsătoriei s-ar putea să nu depindă de recunoaşterea legală ori religioasă a situaţiei, ci de ceea ce simt partenerii despre relaţia lor: să te simţi implicat şi angajat complet în relaţie, aceasta e cheia. 

”Ideea de căsătorie are conotaţii legate de încredere şi siguranţă”, spune Jim Coan. Căsătoria, explică el, este „o noţiune, înţeleasă şi acceptată social, care este legată de angajarea partenerului, angajare reală, puternică, un tip de angajament la care este greu să renunţi. Iar creierul nostru asta caută.”

Sursa: Live Science